Despagubiri
Despre noi

Despăgubirea în Compensare este suma de bani pe care este îndreptăţit sa o pretindă victima acelei fapte ilicite de la autorul accidentului, sau de la Asigurătorul RCA al acestuia, dacă i-a fost provocată o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a determinat o modificare a echilibrului vieţii sale, în sensul de a-i face inaccesibile pentru viitor anumite idealuri care până atunci îi erau accesibile, sau de a-i răpi posibilitatea – până atunci existentă – de a avea anumite satisfacţii sau plăceri în viaţă.

Noi suntem aici sa va oferim suport pentru a obtine aceasta despagubire corecta din RCA fara nici macar un leu in avans.
Se percepe un onorariu de succes (procent din despagubire), insa doar dupa ce a fost platita despagubirea.

Drept de despăgubire RCA / Carte Verde îl are orice persoană care a suferit un prejudiciu material, fizic sau psiho-afectiv, în urma unui accident de circulaţie rutieră produs prin intermediul unui vehicul înmatriculat şi asigurat RCA / Carte Verde, cu excepţia autorului accidentului, indiferent dacă persoana prejudiciată se afla în interiorul sau în sau exteriorul vehiculului cu care s-a produs accidentul, dacă era pasager, pieton, biciclist, motociclist, căruţaş, conducătorul auto şi pasagerii celuilalt vehicul implicat în accidentul rutier etc..

In caz de vătămări corporale sau deces, nu are importanţă la despăgubire dacă victima direct vătămată este rudă cu autorul accidentului. Astfel, victima directă a accidentului rutier va fi despăgubită pentru propriul prejudiciu suferit, indiferent dacă autorul accidentului este tatăl, mama, fiul, fratele, soțul, soţia

În cazul vătămării corporale, vă întocmim dosarul de dauna şi vă recuperăm cheltuielile făcute cu spitalizarea şi tratamentele medicale (intervenţii chirurgicale, medicamente, proteze, recuperare medicală etc) veniturile pe care nu le-aţi putut obţine datorită spitalizării şi a concediului medical.

În cazul decesului unui membru al familiei, întocmim dosarul de dauna şi recuperăm pentru cei îndreptăţiţi cheltuielile de înmormântare (transport, piatră funerară, ritualuri religioase etc).

În ambele cazuri, prin negociere directă sau în urma hotărârii instanţei de judecată, obţinem inclusiv daunele morale

Despagurile se obtin de la Asiguratorul RCA al vinovatului,iar în anumite situaţii Biroul Asigurătorilor din România sau Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

 

De ce să alegem această cale pentru dobîndierea despăgubirii:

-       administrare rapidă

-       confortabil si efficient

-       sumă maximă de despăgubire

-       professionalism

-       respect reciproc

-       sinceritate

-       transparenţă

-       corectitudine